Imobiliarele sunt despre oameni

Sunt Monica Popescu, agent imobiliar din 2003. În toți acești ani am învățat că un agent nu vinde proprietăți. Ascultă, înțelege și servește oameni.

Discutăm despre proprietatea ta

Prima discuție este gratuită și fără obligații.

Monica Popescu, agent imobiliar

Cum am ajuns să cred asta

Nu am pornit de la această idee. La începutul carierei mă concentram pe proprietate: suprafața, compartimentarea, finisajele, zona, prețul pe metru pătrat. Credeam că, dacă știu totul despre un apartament, știu tot ce trebuie ca să-l vând sau să găsesc apartamentul potrivit.

Mi-a luat destul de puțin să înțeleg că lucrurile stau invers. Aceeași proprietate poate fi potrivită pentru un om și nepotrivită pentru altul. Aceeași vânzare poate fi, pentru un proprietar, o mutare pe care și-o dorește, iar pentru altul, o decizie luată din nevoie. Cine nu știe care dintre cele două este, nu poate ajuta cu adevărat.

Detaliile tehnice contează, și le tratez cu toată atenția: actele proprietății, prețul, etapele tranzacției. Dar înainte de toate trebuie să înțeleg ce își dorește omul din fața mea. De aici pornește totul, inclusiv prima discuție cu un proprietar pe care îl întâlnesc pentru prima dată. Nu începem cu proprietatea, ci cu el: vreau să aflu de ce vinde, ce vrea să facă după și în ce termen.

Colaborarea pentru tranzacționarea proprietății ne face să fim o echipă în care rolul meu, ca agent, este să-l ajut pe proprietar să înțeleagă piața imobiliară și să se poziționeze corect în promovarea proprietății lui, pentru a obține cel mai bun preț, în cel mai scurt timp posibil.

De unde vin

Am început activitatea imobiliară ca angajată într-o agenție cu acționariat israelian. Agenția identifica oportunități de achiziție pe piață și își asista clienții pe tot parcursul: de la cumpărare, la administrarea proprietății, la exploatarea ei și, la nevoie, la vânzare. A fost un mediu profesionist și dinamic, în care am învățat rigoarea, respectul față de o investiție și responsabilitatea în fața clientului.

Colaborarea cu ei continuă și astăzi. Este vorba despre ADEL Invest, iar dacă vrei să-i cunoști mai bine, îi găsești pe adelinvest.com. În trei proiecte rezidențiale pe care le-au dezvoltat în Ploiești, am însoțit vânzarea pe tot parcursul ei:

  • Marketing: promovarea proiectului.
  • Identificarea cumpărătorilor.
  • Negocierea cu aceștia.
  • Reprezentarea companiei dezvoltatorului, până la autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare la notariat.

Ce fac astăzi

De peste 10 ani lucrez direct cu proprietarii care vor să vândă sau să închirieze o locuință în București.

Lucrez în reprezentare exclusivă: un singur om răspunde de proprietatea ta, iar eu colaborez cu toți agenții din piață.

Cum funcționează reprezentarea exclusivă

Dacă și tu crezi că o casă este mai mult decât o adresă și că omul contează mai mult decât proprietatea, s-ar putea să lucrăm foarte bine împreună.

Prima discuție este gratuită și fără obligații.

Discutăm despre proprietatea ta

Discutăm despre proprietatea ta

Cel mai repede ajungi la mine pe WhatsApp. Dacă preferi, îmi poți scrie și pe email.

Prima discuție este gratuită și fără obligații.

Pentru WhatsApp completezi doar ce vrei. Pentru email, numele și telefonul sunt necesare.

Pe WhatsApp, mesajul ajunge direct la mine. Dacă alegi emailul, datele tale sunt prelucrate de Levana Real Estate SRL pentru a-ți răspunde. Detalii în politica de confidențialitate.

Scrie-mi pe WhatsApp

Sau, ca variantă alternativă: